Petreceți un sejur relaxant în Ajman
Acesta se mândrește cu o zonă litorală ce se întinde pe
16 kilometri lungime de-a lungul Golfului Arabic. Plaja din Ajman este un loc
perfect pentru turiștii de toate vârstele, deoarece oferă kilometri întregi de
nisip curat, la care se adaugă lagune limpezi și mangrove naturale. Pe plaja
din Ajman, turiștii se vor putea bucura de tot felul de activități, precum
windsurfing, jetskiing, flyboarding, paddle boarding, caiac, plimbări cu banana
și excursii de pescuit. În mod surprinzător, plajele din Ajman sunt mult mai puțin
aglomerate decât ați crede. Fiecare hotel din Ajman are propria sa plajă acoperită
cu nisip fin, de culoare albă.
Printre atracțiile emiratului Ajman se numără și pădurile de mangrove și portul său
natural. Cei 16 kilometri ai emiratului Ajman sunt acoperiți cu nisip fin și se
dovedesc un adevărat paradis pentru turiștii care doresc să se bucure de soare
și de băi în apele Golfului Arabic. Puteți admira întreaga frumusețe a Ajmanului
în timpul unei plimbări de-a lungul încântătoarei Corniche. După plajă, turiștii
vor putea explora muzeele și souq-urile din oraș și vor putea afla informații
interesante despre vremurile trecute, despre tradițiile locului, cum sunt cursele
de cămile. Pasionații de golf vor avea la dispoziție un teren de golf cu 18
găuri, care este dispus printre mangrove. Emiratele Arabe sunt o destinație de
golf în continuă creștere, care, an de an, atrage circa 60.000 de jucători. Al
Zorah Golf Club este considerat unul dintre cele mai bune destinații de golf
din lume. Acesta se potrivește atât
profesioniștilor, cât și începătorilor entuziasmați. Al Zorah Golf Club nu doar
că se bucură de o infrastructură foarte bine pusă la punct, dar se bucură și de
peisaje deosebit de frumoase.
Turiștii care plănuiesc un sejur în Ajman vor avea ocazia
de a vizita și Castelul Masfout. Acesta datează din secolul al XIX-lea și a
fost cândva prima linie de apărare împotriva bandiților care se îndreptau spre Oman. Castelul are o structură simplistă, cuprinzând două camere și o
poartă și este construit din pietre, noroi și cherestea. Castelul a fost
restaurat în anul 1940, din ordinul șeicului Rashid bin Humaid Al Nuaimi, și
este situat la circa 120 kilometri sud-est de orașului Ajman, în Munții Hajar.
Acum ceva timp în urmă, acești munți au fost adăpostul leoparzilor arabi, al lupilor
și al hienelor, astăzi sunt destinația preferată a turiștilor amatori de
drumeții și a localnicilor care se adăpostesc din calea soarelui arzător. Lanțul
montan Hajar se întinde din nord-estul Omanului, traversează estul Emiratelor
Arabe și se încheie în sudul Omanului. Pe
cuprinsul Emiratelor Arabe Unite nu există trasee oficiale de drumeții, însă
turiștii care doresc să facă ceva mai multă mișcare vor putea să ia la picior
traseele bătătorite de către capre. Pentru ca experiența să fie una plăcută se
recomandă să vă folosiți de GPS, să purtați îmbrăcăminte lejeră și să nu
plecați la drum fără șapcă sau pălărie și protecție solară. Din cauza climei aspre, terenul este puternic
erodat, dar există și zone unde te poți plimba printre palmieri exotici și oaze
de verdeață luxuriante. Traseele pot
varia în funcție de timp și condiție fizică, însă dumneavoastră îl puteți alege
pe acela care vi se potrivește cel mai bine.
După plajă, turiștii se vor putea bucura de sesiuni de
cumpărături în stil tradițional arab, în souq-uri. Souq-ul este o piață arabă cu o atmosferă unică,
care este acoperită cu frunze de palmier, este susținută de grinzi de lemn, iar
podeaua sa este formată din piatră de corali. Din această piață tradițională, turiștii
vor putea achiziționa suveniruri, cadouri pentru cei dragi, tot felul de
obiecte de îmbrăcăminte și multe altele. Negocierea este cuvântul de ordine,
această practică, pe lângă bănuții economisiți, vă va aduce o satisfacție enormă. Zona souq-ului se animă odată cu lăsarea
serii, când piața se umple de localnici.
O zonă incredibil de frumoasă a emiratului Ajman este
Rezervația Naturală Al Zorah, care se întinde pe 1 milion de metri pătrați și
este un ecosistem vibrant, format din mangrove, lagune turcoaz și plaje
nisipoase. Aici trăiesc peste 58 de specii de păsări, printre care flamingo
roz, egreta și stârcul. Rezervația Naturală al Zorah este situată în nordul
orașului Ajman. Cel mai interesant mod prin care puteți explora mangrovele este
prin intermediul caiacului, apele sunt calme, astfel încât vor putea naviga în
siguranță până și începătorii. Odată ajunși în Ajman ar fi și păcat să nu vizitați
Masfout, care este cunoscut datorită terenurilor sale agricole și a marmurei de
cea mai bună calitate. Masfout este
situat în sudul Emiratelor Unite Arabe, la circa 90 minute de mers cu mașina de
Ajman. Datorită altitudinilor ridicate,
aici climatul este ceva mai răcoros, iar relieful accidentat atrage o mulțime
de vizitatori, care tot ce-și doresc este să petreacă timpul în natură. În
jurul orașului Masfout, turiștii se vor putea bucura de plimbări prelungite, de
ciclism, picnicuri și alte asemenea activități. Se plănuiește dezvoltarea de
hoteluri și parcuri, astfel încât Masfout să atragă un număr mai mare de
turiști.
Pentru că nu puteți părăsi Ajman fără a-i vizita
atracțiile turistice, credem că e importat să vă prezentăm câteva informații
despre acestea. Muzeul Ajman funcționează într-o fortăreață din secolul al XVIII-lea,
iar vizitându-l veți putea afla informații interesante despre stilul de viață
tradițional al locuitorilor din trecut. În plus, printre colecțiile Muzeului
din Ajman se regăsesc și descoperiri arheologice din siturile din apropierea
orașului, manuscrise și arme utilizate în trecut pe cuprinsul Emiratelor Arabe
Unite. În trecut, clădirea era principala fortăreață a orașului și a fost folosită
drept reședință de către conducătorii orașul, dar și pe post de secție de poliție. Vizitatorii sunt încântați să admire marea
poartă, care este păzită de două tunuri.
Turiștii care aleg să-și petreacă vacanța în Ajman alături
de copii, dar nu numai, vor putea să se bucure de un plus de distracție în cadrul
Parcului Acvatic Dreamland. Complexul acvatic de divertisment însumează peste
25 de atracții turistice, precum piscine pentru copii, râuri artificiale,
tobogane kamikaze și o piscină cu valuri uriașe. Câteva ore petrecute în Dreamland
sunt ideale atunci când doriți să vă adăpostiți din calea soarelui arzător,
deoarece pe cuprinsul parcului există mai multe grădini de palmieri umbroase.
Copiii dumneavoastră vor fi cu siguranță încântați să admire statuile ce
reprezintă diverse animale sălbatice.